luni, 20 februarie 2012

Lacri, fosta mea colega de facultate, are probleme

 Text scris de alta colega de facultate

"Dragilor,
 
Una dintre prietenele mele de suflet (am fost colege in facultate la Iasi) trece printr-o perioada de cosmar. Fiul ei Andrei a fost diagnosticat in dec. 2011 cu aplazie medulară autoimună, formă severă. Această boală e caracterizată printr-o rarefiere a măduvei osoase, manifestată prin diminuarea numărului de globule roşii, de globule albe şi de plachete. Are 19 ani si a fost admis la Facultatea de Informatică din cadrul UAIC Iaşi. Practic, într-o clipă viaţa i s-a schimbat definitiv şi cu mult prea devreme.
 
Cu siguranta, a sperat ca viaţa să îi ofere bucuriile specifice vîrstei, ca oricare dintre noi!
De atunci a fost spitalizat la Institutul Clinic Fundeni si a avut mai multe tratamente medicale, dar corpul său nu a reacţionat bine. Medicii au decis că soluţia finală este de a avea un transplant medular (celule stem). Din decembrie 2012 el este în întregime dependent de transfuzii de sânge regulate. Acest transplant i-ar putea reda viata normala!
Ambii parinti sunt profesori in Iasi: mama preda chimia la Grupul Scolar “Radu Cernatescu” si tatal preda la Politehnica Iasi, Facultatea de electrotehnica fiind implicat de asemenea in munca de cercetare. Din pacate, fara un ajutor nu vor putea spera la salvarea vietii fiului lor.
Familia face eforturi pentru a strange banii necesari transplantului. 
 Dar efortul financiar necesar este urias – aprox. 150.000 Euro.
Fac un apel umanitar din suflet, daca puteti, sa faceti o donatie, avand convingerea ca orice ajutor, oricat de mic, poate aduce familiei o speranta in plus ca vor fi in stare sa salveze viata copilului lor sau poate zile din viata acestuia. De asemenea, daca stiti firme care pot face un astfel de gest, va rog sa le transmiteti mesajul pt. a avea posibilitatea de a participa cu o donatie.
 
Puteti dona:
-     in contul RO91BRDE240SV35564162400 – cont curent în lei, deschis la BRD pe numele BURLICA ELICA LACRAMIOARA (mama)
-     in contul RO53BRDE426SV49652184260 - cont curent în EURO, deschis la BRD pe numele BURLICA RADU (tata)
 
Familia va fi bucuroasa daca va primi o mana de ajutor privind orice informatie ce vizeaza diagnosticul mentionat sau despre spitale."



p.s. Se pare ca familia a strans 50.000 de euro.

Anexez buletinul medical cu istoricul bolii 

Va multumesc din suflet! 


 

Niciun comentariu: