http://racoltapetru6.wordpress.com/2014/11/08/provocare-la-vila-alpin/
"În articolul precedent despre Vila Alpin din Straja, încheiam exprimându-mi intenția de a aduna o echipă, pentru un benefic team building Straja, în
 acest fel asigurându-mă că excursia și cantonamentul mult visat se va 
concretiza fără nicio îndoială. Mi-am dat seama că nu e prea ușor, însă,
 ca într-un orășel micuț să găsești 4-5 persoane care să se plieze cu 
timpul și gusturile tale. Era nevoie de o pasiune comună, un hobby care 
să ne stimuleze și să ne unească totodată. Și așa mi-am adus aminte de 
colegii mei de șah, cu care mă întâlnesc periodic și ne disputăm aprig 
primele locuri. Când e vorba de o competiție și o petrecere comună, 
nimic nu-i împiedică să fie prezenți la mesele de joc și să se lupte 
până la ultimul pion.
Cu toții suntem vreo 14, dar cei mai buni sunt și mai consecvenți. 
Aceștia suntem 6, „vulpoi bătrâni” care formăm o echipă ambițioasă și cu
 visul de a demonstra altor echipe din județ, și chiar din țară, că avem
 un cuvânt greu de spus în sportul minții. Iar locul cel mai potrivit 
pentru o astfel de întrecere ar fi un cantonament la Straja,  situat
 în centrul țării și al naturii, ideal pentru turiștii din orice parte a
 României. Știm cu toții că o minte sănătoasă are nevoie de un corp 
sănătos și de aceea, după un efort susținut al gândirii, se impune și un
 antrenament al fizicului. Tabăra de la Straja ne oferă 
posibilități multiple de a ne destinde prin practicarea drumeției și a 
diferitelor sporturi, indiferent că e vară sau iarnă. La care se adaugă o
 cazare de trei stele și un personal cu o servire ireproșabilă. După ce 
le-am arătat imagini sugestive de pe Internet și le-am citit aprecierile
 celor care au petrecut măcar un sejur la Vila Alpin, echipa șahiștilor 
din orășelul meu a votat pentru excursia propusă de mine.
 În consecință, prin acest articol, provoc orice echipă de șah din țară 
sau străinătate, compusă din 6-7 persoane, să vină la Vila Alpin din 
Straja și să ne înfrunte, dacă au curajul. Contactați-mă printr-un 
comentariu și vom stabili data exactă a cantonamentului, pentru a 
disputa cât mai multe partide și a beneficia împreună de condițiile 
oferite de natură și personalul de acolo. Țin să menționez că nu suntem 
profesioniști și vrem să jucăm tot cu amatori. Mă gândesc chiar și la un
 premiu pentru echipa câștigătoare. Rămâne să ne întâlnim și să ne 
înțelegem acolo în toate aspectele. Noi suntem gata de concurs și 
distracție! Cine răspunde provocării?"
 
 
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu