sâmbătă, 21 mai 2011

Ne agăţăm şi de un fir de pai

Azi dimineaţă am ascultat-o pe Marie-Rose Mociorniţa la radio Actualităţi. Din păcate am rămas cu un gust amar, când am auzit ce mesaje primeau de la radioascultători. Deşi ea a spus că nu a intrat în politică pentru că nu era un mediu curat (a spus asta mai devreme în emisiune), radioascultătorii erau încântaţi şi spuneau că oameni de aceştia ne trebuie nouă.

De care oameni, măi oameni buni??! Nu aţi înţeles că degeaba dumneaei vorbeşte cum vă place, că nu vă alegeţi cu nimic? Aaa, poate o convingeţi să facă politică de acum încolo... Vă doresc succes!!

Trebuie să ne dăm seama că dacă cineva nu ia taurul de coarne şi intră în mizeria asta pe care o numim politică românească, degeaba aşteptăm să o facă unul sau altul... Dacă nu intră unul, dacă nu îi convinge pe ceilalţi să îl urmeze pentru că are intenţiile cele mai bune, nu ne rămâne decât să aşteptăm sfârşitul lumii, că tot revine obsedant între ştirile zilei.

În altă ordine de idei, vreau să vă spun că altădată se mai găsea câte un om care să îşi dea seama că mai mult valorează să trăieşti pentru viitor, decât să îţi croieşti un trai liniştit. O personalitate din primele rânduri, oricum asaltată de problemele celebrităţii, are o singură şansă să fie "cineva". Să îţi legi numele de ceva cu adevărat măreţ, de idealuri cum ar fi demnitatea unui popor, istoria unui popor. Altfel, adunând averi materiale, nu va rămâne după tine nimic mai mult decât rămâne după un oarecare. Averea se împrăştie adesea odată ce pun mâna pe ea moştenitorii, pe când poziţia pe care o are o personalitate, i-ar putea permite să îşi lege numele de istoria unui popor. Şi nu mă refer aici la destinul numelui lui Iliescu, deoarece istoria păstrează, din nefericire, şi numele celor care au făcut rău. Dar nu m-ar deranja nemurirea numelui lui Iliescu, dacă aş avea ce să-i contrapun. Din păcate nu pot să pun nimic în balanţă. Din 1990 încoace, dictatura impostorilor prinde teren, devin tot mai înrădăcinaţi în legile nescrise ale României.
Iar oamenilor simpli li se inculcă ideea că nu se poate face nimic. Dacă ar fi fost aşa, şi acum am fi tot împărţiţi în voievodate... Trebuie numai ca cineva să nu creadă în minciuna asta şi să acţioneze.

3 comentarii:

politicieniridicoli spunea...

"Să îţi legi numele de ceva cu adevărat măreţ, de idealuri cum ar fi demnitatea unui popor, istoria unui popor."
Cred că spuneţi vorbe prea mari pentru ce se întâmplă acum cu poporul nostru... Credeţi că cei care susţin încă guvernarea asta fără niciun rost cunosc cuvinte precum "măreţ", "demnitate", "istorie"?

Zaraza26 spunea...

Nu vorbesc pentru urechile celor de la guvernare, ci pentru cei care se agata si de un fir de pai. Si pentru cei cinstiti care stau deoparte si nu vor sa se bage in mizeria asta. Acestora din urma ma adresez, acestor doua categorii. Ca stam/stau si asteptam/asteapta nu stiu ce... Sa explodeze iarasi mamaliga.

https://incertitudini2008.blogspot.com spunea...

Îmi place mult această Doamnă!! De obicei, femeile, între ele, nu sunt prea dulci, în atitudine. Dumneaei imprimă un tip special de respect!
Regret că n-am ascultat emisiunea!