Acum cand omul si poetul nu mai este, ne intoarcem fara ura si partinire sa vedem ce a ramas in urma lui, cine a fost acest om pe care unii il blameaza, iar altii il lauda.
A existat fenomenul "Cenaclul Flacara", eveniment ce a luat asemenea proportii, incat a trebuit redus la tacere in anul 1985. Concomitent cu acesta, au existat manifestari de lingusire de catre poet a conducerii de atunci. Dar aceasta nu a avut niciun efect asupra tinerilor si populatiei in general, deoarece singurul castig al lui Paunescu a fost ca cenaclul Flacara s-a putut desfasura nestingherit timp de mai multi ani. Aici putem considera ca s-a manifestat cu precadere spiritul de initiativa al lui Paunescu si efectul lui charismatic asupra oamenilor. Isi iubea tara? Asa spunea si n-avem de ce sa nu il luam in serios.
Au existat, de buna seama, alte manifestari ale omului Adrian Paunescu, care i-au atras epitetul de "porc". Probabil ca si conducatorii de atunci, care i-au admis spectacolele, ar fi putut spune dupa ce ii lingusea, ca e un... porc, avand in vedere ca la spectacole erau incurajati tinerii sa se manifeste liber, ceea ce nu le-a convenit pana la urma.
Exista si va exista de-a pururi, orice s-ar intampla, poezia lui. Criticii literari isi vor spune parerea, dar inclin sa cred ca poetul isi merita locul de veci langa Mihai Eminescu, George Calinescu, Mihail Sadoveanu si altii.
Adrian Paunescu versifica usor si ideile nu se lasau prea mult asteptate. S-a spus ca e un poet social, deci critica va avea in vedere aceasta caracteristica.
Redau mai jos poezia "Pacientul", o poezie pe care o citim astazi altfel decat atunci cand traia Adrian Paunescu.
Pacient
Adrian Paunescu
Eu n-am să mă fac bine niciodată,
Mereu voi suferi de-o boală grea,
Simţindu-mi conştiinţa vinovată,
Că nu e totul bine-n ţara mea.
Puteţi să mă-ntrebaţi: - Ce vrei, băiete?
În treburile mari de ce te bagi?
Am să răspund milos şi pe-ndelete:
- Eu ştiu că îmi sunt dragi cei ce-mi sunt dragi.
Mi-am investit şi timp şi nervi şi viaţă,
În drumul care m-a ademenit
Şi-am acceptat să dorm pe copci de gheaţă
Şi să trăiesc pe muche de cuţit.
Puteam să-mi fac în alte părţi avere,
Puteam să fiu un bun european,
Puteam să mă înscriu la mamifere,
Ins metabolic de la an la an.
Puteam să am un os, cum au toţi servii,
Să-l rod meschin şi fără de idei,
Dar epocii eu i-am cedat toţi nervii
Şi ea nu-mi dă nici drogurile ei.
Eu sunt bolnav de Dumneavoastră, Ţară,
Eu sunt bolnav de Dumneavoastră, Neam,
Nu e-năuntru hiba, ci afară,
Trăiam un veac, labil dacă eram.
N-am dreptul la o mare suferinţă?
Nu-mi daţi cartelă nici pentru prăpăd?
Ei, bine-atunci, în mine ia fiinţă
Un neam pe care voie am să-l văd.
Şi n-am să pot să-ngădui niciodată,
Acestui trup nelegiuit, al meu,
Să-nveţe nebunia blestemată
De-a-i fi uşor când ţării îi e greu.
Ca fluturele părăsind omida,
Când vine peste toţi o clipă grea,
Sunt un atlant murind cu Atlantida,
Deşi putea zbura, dacă voia.
N-aveţi la dumneavoastră-n farmacie,
Medicamente, boala să-mi luaţi,
Un singur leac îmi trebuieşte mie:
Să-i pot vedea pe ceilalţi vindecaţi.
Această boală e o boală rară,
Această boală e o boală grea,
Această boală se numeşte Ţară
Şi leacul este ea şi numai ea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu